august pe terminate. Sunt amandoi pe balcon. Ploua perfect, ca intr-un film american. O perdea fina de apa, acompaniata de zgomotul (care altul?) picaturilor ce se sparg pe frunze. Catherine e imbracata in rochia scurta maro, una dintre favoritele lui. E moale, se lipeste discret de corp, ii devaluie coapsele tari. Spatele drept, picior peste picior; isi face de lucru cu o ceasca de ceai. Agita lent pliculetul inauntru, apoi il scoate, il rasuceste in jurul linguritei cu o miscare iute si stoarce ultimele picaturi negre. Toarna putin lapte si amesteca fara zgomot. Arsavir zace intr-un fotoliu ponosit. Poarta pantalonii de la o pijama dungata, care trebuie sa fi avut la inceput niste nuante de blue cadet si verde mlastiniu si un sacou negru de catifea reiata . E nebarbierit; pete negre si pete gri pe obraz. Vorbeste incet, uitandu-se pedeasupra ei, in teiul care mascheaza balconul. Nici ea nu il priveste. E o poza stranie si usor artificiala, ca intr-un film frantuzesc.
“Am excelat in tot ce mi se pare acum mai putin relevant. Am futut cele mai frumoase femei, am iubit de mult mai multe ori decat am declarat, mi-am indeplinit toate fanteziile si toate fantasmele...” “Fara exceptie?” “Fara. Albe, negre, tiganci, fecioare, tarfe, mame... Am futut tot. Femei si barbati. Orgii, ondinism, sadism, masochism... Tot ce iti poate trece prin cap am facut.”
ea rade usor.
“Mie imi trec multe prin cap.” “Intr-un an m-am hotarat sa fiu fetisist. Stiu ca nu se poate, dar ma autosugestionam. Alegeam un fetis si il incercam; unele imi ieseau, altele nu.” “Si care ti-a iesit cel mai bine?” “Cu ciorapii cred”
zambeste, pentru el, amintindu-si. Catherine chicoteste iar, isi scoate pantoful stang, apasand discret cu dreptul pe calcai, si intinde piciorul spre Arsavir. El se apleaca lenes, ii prinde glezna in palma si o musca usor de degetul mare.
“Si?” “Si nimic. Doar ca toate astea mi se par fara importanta. Credeam ca sunt puternic pentru ca pot face orice, pentru ca pot convinge oamenii sa incerce, sa se joace, sa se piarda cu mine in scenarii din ce in ce mai elaborate. Acum am impresia ca am fost slab, ca nu am putut rezista niciodata, ca nu am putut sa imi opresc timp pentru altceva.” “Ce altceva?” “Eu stiu? Sa scriu un roman, sa pictez, sa colectionez timbre, sa inventez o culoare. Orice altceva.Orice sa nu ma mai simt atat de degeaba. Orice sa nu ma mai simt atat de esuat” “Ratat, nu esuat.”
arsavir tresare si o priveste fix. Ea ridica ceasca de cafea si mai soarbe un pic.
“Da, ratat.” “Scrie acum.” “Sunt batran si nu mai cred ca pot.” “Foarte bine. Am eu cu cine sa ma joc.”
catherine se ridica, se descalta, se apleaca putin, palmele dispar sub marginea rochiei. Scoate ciorapii si se aseaza in fata lui. Isi baga mana dreapta in ei, incet, privind foarte concentrata ceea ce face. Ii aranjeaza , desface degetele si ii arata palma acoperita de matase transparenta, apoi o strecoara prin slitul pantalonilor de pijama. Arsavir inchide ochii si aude, nu se stie de ce, un cantec din acela trist sau suav sau frumos. Jane Birkin – L’Aquaboniste. Pentru o clipa isi aminteste de unde vine melodia, in ce pat a ascultat-o, cum ii tremura corpul imediat dupa orgasm, cum se ghemuia sub bratul lui. Apoi da pagina aceea, inchide cartea si se preda palmei care tese cu matase o viitoare amintire.
“Am excelat in tot ce mi se pare acum mai putin relevant. Am futut cele mai frumoase femei, am iubit de mult mai multe ori decat am declarat, mi-am indeplinit toate fanteziile si toate fantasmele...” “Fara exceptie?” “Fara. Albe, negre, tiganci, fecioare, tarfe, mame... Am futut tot. Femei si barbati. Orgii, ondinism, sadism, masochism... Tot ce iti poate trece prin cap am facut.”
ea rade usor.
“Mie imi trec multe prin cap.” “Intr-un an m-am hotarat sa fiu fetisist. Stiu ca nu se poate, dar ma autosugestionam. Alegeam un fetis si il incercam; unele imi ieseau, altele nu.” “Si care ti-a iesit cel mai bine?” “Cu ciorapii cred”
zambeste, pentru el, amintindu-si. Catherine chicoteste iar, isi scoate pantoful stang, apasand discret cu dreptul pe calcai, si intinde piciorul spre Arsavir. El se apleaca lenes, ii prinde glezna in palma si o musca usor de degetul mare.
“Si?” “Si nimic. Doar ca toate astea mi se par fara importanta. Credeam ca sunt puternic pentru ca pot face orice, pentru ca pot convinge oamenii sa incerce, sa se joace, sa se piarda cu mine in scenarii din ce in ce mai elaborate. Acum am impresia ca am fost slab, ca nu am putut rezista niciodata, ca nu am putut sa imi opresc timp pentru altceva.” “Ce altceva?” “Eu stiu? Sa scriu un roman, sa pictez, sa colectionez timbre, sa inventez o culoare. Orice altceva.Orice sa nu ma mai simt atat de degeaba. Orice sa nu ma mai simt atat de esuat” “Ratat, nu esuat.”
arsavir tresare si o priveste fix. Ea ridica ceasca de cafea si mai soarbe un pic.
“Da, ratat.” “Scrie acum.” “Sunt batran si nu mai cred ca pot.” “Foarte bine. Am eu cu cine sa ma joc.”
catherine se ridica, se descalta, se apleaca putin, palmele dispar sub marginea rochiei. Scoate ciorapii si se aseaza in fata lui. Isi baga mana dreapta in ei, incet, privind foarte concentrata ceea ce face. Ii aranjeaza , desface degetele si ii arata palma acoperita de matase transparenta, apoi o strecoara prin slitul pantalonilor de pijama. Arsavir inchide ochii si aude, nu se stie de ce, un cantec din acela trist sau suav sau frumos. Jane Birkin – L’Aquaboniste. Pentru o clipa isi aminteste de unde vine melodia, in ce pat a ascultat-o, cum ii tremura corpul imediat dupa orgasm, cum se ghemuia sub bratul lui. Apoi da pagina aceea, inchide cartea si se preda palmei care tese cu matase o viitoare amintire.
